Astă primăvară am fost să culeg flori de soc din zăvoiul Oltețului și m-am întâlnit cu câțiva puieți de nuci. Probabil că nucile au fost „sădite” în timpul inundațiilor, puse la stratificat pe cale naturală, în nisipul adus de aluviuni. Am văzut același fenomen și pe alte pâraie de pe la noi, unde au răsărit nuci cu […]
Locuim destul de aproape de pădure și avem pe lâgă casă o livadă de pomi plantați de prin 2011, dacă nu mă înșel. Anul trecut, ca și în anii anteriori, am avut probleme cu iepurii sălbatici, care vin până aproape de casă și rod puieții, în special cei de măr. Ca să facem o poveste […]
Înaintea fiecărui Crăciun cred că toată lumea se gândește, chiar și numai puțin, la obiceiul de a aduce un brăduț în casă. Cred că la origini a fost, în mod necontestat, cel mai frumos obicei, dar ce facem în ziua de azi când știm că pădurile se împuținează tot mai mult? Îmi place mirosul de brad […]
Nu a nins încă la noi, în Oltenia. Mi-am adus aminte că pe o vreme ca asta ni se cerea acum 14-15 ani, când eram în școala generală, să mergem pe coclauri și să adunăm teci de salcâm. Semințele ajungeau la ocolul silvic și bugetul școlii creștea puțin. Era o metodă foarte bună, zic eu, pentru […]
Am adus niște nisip acasă zilele trecute și mă grăbesc să îl folosesc până nu mi-l poluează pisicile, plus că a dat soaele afară după mai bine de o lună în care nu s-a lăsat văzut de nori. Am scos cutiile cu sâmburi afară după ce i-am ținut timp de două zile în apă călduță, […]
Am primit în seara aceasta prima confirmare de primire pentru unul din pachețelele cu semințe, care a ajus în Caraș Severin. Nu am trimis indicații în pachet, inventarul semințelor sau instrucțiuni de folosire, pentru că vreau să contiuăm comunicarea pe internet. Am dat ca punct de întâlnire acest website, dar mai avem unul care poate pe […]
Am primit zilele trecute de la Viorel Gheorghe câteva castane, nuci pecan, teci de roșcove și moșmoane. Despre moșmoni și castani știu deja ca o duc bine pe la noi, dar nu știu la ce să mă aștept din partea nucilor pecan și a roșcovelor. O să încerc, pe rând, să mă documentez, mai întâi despre nucile […]
Am reușit pe 10 decembrie să pun la poștă 103 pachețele cu semințe. Nu m-am grăbit foarte tare, am căutat mai mult să găsesc o soluție cât mai simplă și rapidă pentru ambalarea și expedierea lor pentru că îmi doresc să repet gestul și în anii următori cu mai multe persoane implicate și mai multe semințe. Le-am trimis […]
Nu credeam că o să ajung să cultiv și rodii, dar uite că am primit un braț de puieți de rodiu obținuți din sămânță de la Adrian Horeica, din Bârlad. Multumesc Adrian! Din ce am citit pe net, rodiul merge cultivat și în România, mai ales în zonele în care clima este ceva mai blândă, în […]
Ieri a ajuns curierul cu cele trebuincioase pentru facerea pachetelor cu semințe promise pe 21 noiembrie. N-au avut tot ce am cerut în stoc și m-au amânat până acum. Comandasem în principal pungi cu închidere ziplock și o ghilotină pentru hârtie ca să pot face etichete mai repede. Când am făcut apelul mă gândeam că voi […]
Iarna trecută pe vremea asta eram în Piața Cibin din Sibiu, cumpărând câteva kilograme de alune. Am întrebat de proveniența lor și mi s-a spus ca sunt din Vâlcea. Foarte bine, am zis, din Vâlcea sunt și eu, așa că le-am luat acasă. Le-am pus la stratificat și am obținut, de bine de rău, vreo […]
Spre deosebire de marea majoritate a semințelor legumelor pe care le cultivăm la ora actuală în Romania, semințele pomilor fructiferi au nevoie de o perioada de maturare, denumită și perioadă de stratificare, pentru a fi capabile să germineze în primavară. În această perioadă, semințele sunt ținute într-un mediu umed și rece (0-5 grade Celsius, în […]
Cât timp se mai strâng cererile pentru semințele care vor face viitoarele voastre școli de puieți, m-am gândit să scriu puțin despre semințele pe care nu o să vi le pot trimite. Îmi pare rau, dar astea din poză sunt toate pe care le am și practic le-am așteptat o viață întreagă. Poate anul viitor. […]
Am fost impresionat luna trecută de gestul unei doamne de pe grupul de Facebook „Semințe libere„, care mi-a trimis câteva moșmoane și coarne prin poștă, pentru semințe, fără măcar să plătesc pentru colet. A fost un gest frumos și m-am gândit că ar fi bine să nu las lanțul faptelor bune să se termine la […]
Deși în mod tradițional se înmulțește prin butașire, prin drajodare sau marcotaj, înmulțirea cătinei prin semințe rămâne totuși o alternativă la care putem apela atunci când nu ținem foarte mult la protejarea geneticii soiurilor. Cum frică de hibrizi nu îmi este, având ca scop declarat, printre altele, și cultivarea biodiversitații, am cumpărat un kilogram și […]
Curios defel, am desfăcut zilele trecute bandajele câtorva meri ca să vad ce-mi mai fac pacienții. I-am găsit destul de bine, zic eu. În primele trei poze se vede cum pețiolul frunzei, mai bine zis ce a rămas din el după tăiere, s-a detașat de lângă mugure la desfacerea bandajului. Ăsta e semn bun, înseamna […]
Probabil că mulți dintre voi care aveți viță de vie pe langă casă ați cules deja strugurii, iar aplicarea sfaturilor pentru conservarea mustului va mai aștepta un an. În orice caz, cred că sunt binevenite. Mă gândesc de ceva vreme să încep un blog distinct despre conservarea fructelor și legumelor pentru iarnă, dar până atunci […]
Am mai încercat și anul trecut să obțin puieți din sâmburi de migdale. Am avut vreo 10, dar erau sâmburi vechi, uscați și nu a ieșit niciunul. Vreau să încerc din nou, așa că m-am pregătit cumpărând 5 kg de sâmburi de migdale în coajă, la prețul de 10 lei pe kg, plus 16 lei […]