Merii în al doilea an de la altoirea cu mugure dormind

Aceştia sunt merii altoiţi toamna trecută cu mugure dormind. I-am lăsat puţin mai mult ca să înţeleg mai bine care altoi s-au prins şi care nu. Am întrat în ei ca să retez portaltoii pe 15 aprilie, poate trebuia mai devreme, dar aşa am avut timp.  Primele frunzuliţe au dat deja din altoi, aşa că trebuie să mă mişc cu foarte mare atenţie printre ei ca să nu agăţ altoii cu picioarele şi să îi rup. Am altoit pe partea de sud, ca să stea mugurii la soare iarna, aşa că am nişte rute sigure pentru a scoate portaltoii tăiaţi în afară. După primele 4 rânduri de portaltoi retezaţi îmi dau seama că rata de succes a altoirii a fost de peste 90%, ceea ce mi se pare destul de bine pentru un începător. După retezarea portaltoului la 10-15 centimetri deasupra punctului de altoire, am spoit tăietura cu mastic.

Retezarea portaltoiului

Pe 24 aprilie le-am făcut o vizită să văd ce mai fac. Am descoperit că au mai crescut puţin şi că deja sunt printre ei unii cu creşteri mai mari care trebuie legaţi de portaltoi ca să nu îi rupă vântul sau să crească strâmb.

Altoi de măr
Altoi de măr

Am descoperit şi că, odată cu retezarea portaltoiului, toate gâzele care fac rău mărului au început să migreze de pe coroanele tăiate ale portaltoilor pe micii altoi.  Păianjeni, omizi şi afide de tot felul au început să roadă de zor frunzuliţele altoilor. O stropire cu insecticid, oricât de bio am fi, se justifică în astfel de situaţii. Pe de altă parte, mărul are o creştere rapidă şi în curând o să fie destul de puternic ca atacurile dăunătorilor să nu îi pună în pericol viaţa.

Dăunători
Dăunători
Dăunători
Dăunători
Dăunătorii mărului
Dăunătorii mărului
Dăunătorii mărului
Dăunătorii mărului

În săptămânile următoare i-am vizitat mai des şi am legat în continuare altoii de portaltoi, rupând orice alţi muguri au dat din portaltoi, fie ei deasupra sau sub punctul de altoire. Poza de mai jos e din 4 mai.

Legare altoiului
Legare altoiului

Am avut oleacă de secetă la începutul primăverii şi nu am putut întra cu sapa în meri. Nici nu prea aveam curaj oricum să o manevrez printre altoii fragili. Pe la jumătatea lunii mai am avut ceva ploi. Atunci i-am săpat.

Merii altoiţi
Merii altoiţi

Pe 16 iunie le-am mai dat o sapă. Se vede că l-au prins din urmă pe nepoţelul meu. Am început deja să le rup ramnificaţiile de la bază şi voi continua să fac acest lucru pe măsură ce cresc în înălţime. Nu vreau să ramnifice mai jos de un metru. Îi fac cu tulpina puţin mai înaltă decât se practică în mod obişnuit ca să nu aibă probleme cu erbivorele.

La sapă
La sapă

În luna iulie-august, când grosimea altoilor o ajunge din urmă pe cea a portaltoiului, cepul de care am legat altoii în primăvară se suprimă şi se spoieşte cu mastic. Până în toamnă rana are timp să se vindece şi sunt gata de plantat.

Meri altoiţi
Meri altoiţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai nevoie de ajutor?