Susține proiectele noastre și "Școala de puieți" prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către scoaladepuieti.ro și Asociația 100% pentru mediu. Completează formularul online și ne ocupăm noi de restul!

Altoiri cu piersic și cais pe pruni și corcoduși de grosimi mari

Fac din nou trimitere la clipul cu instrucțiunile de altoire din articolul „De unde învățăm să altoim” pentru că este același procedeu pe care l-am folosit și în cazul altoirilor cu piersic și cais pe portaltoi de grosimi mari.

Am avut adevărate păduri de pruni în urmă cu câțiva ani în unele zone. Pentru că au crescut deși și apoi au mai păscut și vacile printre ei, coroana s-a înalțat foarte tare. De rodit rodeau, dar erau prune bune doar pentru țuică, așa că am încercat să scot ceva mai bun din ei.

Am avut la dispoziție altoi de piersic din soiul Red Heaven și cais. La cais nu cunosc soiul, dar era ceva bun, oricum.

Am altoit pe 12 aprilie cu altoi ținuți la frigider înveliți în folie alimentară, la fel ca la cireși.

Chiar dacă aproape toți mugurii vizibili erau floriferi, dintre ei au apărut și primele frunzulițe, iar florile au căzut.

Am avut rezultate foarte bune la prindere.

Am altoit câțiva și în zona în care urmau să pască vacile, fără să îi protejez. După câteva ore deja i-au găsit și s-au frecat de pomi, rupând altoii.

Din fericire, mai aveam altoi la frigider, am retezat și am altoit din nou acolo unde a fost nevoie. Unii portaltoi s-au ales în felul ăsta și cu altoi de piersic și cu altoi de cais pe ei.

Au avut creșteri foarte mari. Următoarea poză este din 24 septembrie. M-au surprins cu faptul că au rezistat foarte bine la vânt, mult mai bine decât perii.  Le-am pus oarecare protecții/tutori, dar nici acelea nu pot garanta că nu apar pierderi.

Ca să nu las impresia că totul e bine și frumos, următoarea este o poză dintr-o zonă în care altoii nu au cunoscut creșteri foarte mari. Altoirile au fost reușite, dar zona a fost foarte nefavorabilă, mulți dintre pruni având deja semne de boală. Probabil că în acest caz ar fi mai sănătos eliminarea totală a pomilor bolnavi și replantare peste câțiva ani, după igienizarea solului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația „100% pentru mediu”

Completează formularul 230 în favoarea Asociației 100% pentru mediu și transformă 3,5% din impozitul tău într-un ajutor concret pentru cauza în care crezi!

Iată câteva dintre proiectele noastre:

primaimpadurire.ro – un proiect de informare a potențialilor aplicanți la fondurile PNRR pentru împăduriri
puietiforestieri.ro – centralizează și inventariază ofertele pepinierelor silvice
primalivada.ro – campanie pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat, „Prima livadă”
agriculturaecologica.ro – registrul producătorilor agricoli înregistrați în agricultura ecologică
produsecologic.ro – produse ecologice direct de la producători certificați
procesatori.ro –  conectează fermierii cu procesatorii de legume și fructe, având ca obiectiv reducerea risipei alimentare.
colectaredeseuri.ro – informare și conectare a actorilor implicați în colectarea sepaarată a deșeurior
scoaladepuieti.ro – povestea înființării unei livezi plecând de la semințe, încurajând biodiversitatea și documentând fiecare pas
adoptiicaini.ro – platformă de adopție online a câinilor fără stăpân
adoptiipisici.ro – platformă de adopție online a pisicilor fără stăpân
pompiervoluntar.ro – pentru stingerea incendiilor de vegetație

Ai nevoie de ajutor?