Plantarea puieților de cireș sălbatic, nealtoiți

Am povestit cum am crescut puieții de cireș din sâmburi, cum am pregătit terenul de toamna pentru plantarea puieților, iar acum a venit timpul să continuăm povestea cu plantarea și mai târziu altoirea puieților, ambele făcute în același an.

Am început plantările după 15 februarie. Timpul a fost bunicel, solul dezghețat, chiar dacă pe la umbră mai puteam găsi puțină gheață.

Peste brazdele săpate în toamnă și acoperite cu bălegar din belșug am trecut cu freza motocultorului și am mărunțit foarte bine pământul. Lucrarea ajută și la amestecarea bălegarului cu pământul, creând astfel un sol nu doar fertil, dar și cu o permeabilitate crescută, lucru care e de foarte mare ajutor, în special la cireși.

Am făcut gropile manual pentru că ne e mai ușor să separăm solul din adâncime, mai puțin fertil, de amestecul de pământ cu bălegar pe care o să îl utilizăm la umplerea gropii, de sus până jos.

Solul scos din groapă a rămas lângă pomi și a fost nivelat mai târziu, la prima lucrare a solului care a urmat, cu ajutorul motocultorului. Pentru că pomii nu sunt altoiți, nu a trebuit să avem grijă unde e plasat punctul de altoire, dar am încercat să avem grijă să nu ne fure terenul și să punem pomii prea adânc.

Am săpat gropile mai adânci, am pus un strat de pământ fertil pe fundul ei și l-am jucat. Apoi pomul cu rădăcinile mocirlite se așează în groapă la nivelul dorit și se pune pământ peste el. Se scutură ușurel de pom ca să intre pământul mărunțit bine printre rădăcini, se mai adaugă puțin pământ și apoi se joacă iar. Se umple groapa și apoi se joacă a treia oară.

Am scos pomii din școala de puieți și i-am plantat în aceeași zi ca să nu-i lăsăm cu rădăcinile goale peste noapte că poate mai îngheață în perioada asta.

Am încercat să păstrez cât mai mult pământ pe rădăcinile pomilor, dar nu e o misiune ușoară pentru că odată ce pământul începe să se usuce puțin, începe să cadă.

Pungile și-au făcut parțial treaba de a păstra pământul de rădăcini. Dacă sunt și legate la gură în jurul tulpinii pomului ca să nu se usuce pământul pănă la plantare, rezultatele sunt și mai bune.

Am ales să plantez doar pomii cei mai mari. Dacă îi mai țineam un an în școala de puieți îmi era teamă că vor crește prea mari în rădăcini și transplantarea să fie mai grea.

Am avut și cireși foarte mici, cum sunt cei din poza următoare, într-un colț al școlii de puieți unde terenul era mai lutos și mai greu. I-am scos de acolo și i-am trimis cui a avut nevoie. O parte i-am mutat în săculeți de 15 litri făcuți din folie de mulcire și i-am mutat în solar, ca un experiment să văd cum le merge mai bine.

Plantarea primilor aprox 70-80 de cireși pe vetrele făcute de toamna a durat aproximativ 2-3 zile. Am luat câteva zile pauză și apoi vremea s-a schimbat, pe 28 februarie și pe 10 martie a nins.

Pănă pe 22 martie am făcut curățenie pe o coastă invadată de mărăcini și am zis să încerc să plantez și acolo, la mai mult de o lună diferență față de primii pomi plantați.

Nu doar că i-am plantat mai târziu, dar au fost și ceva mai mici decât primii plantați, nu au mai avut nici terenul desfundat din toamnă, nici bălegar la fel de mult și nici gropile la fel de mari. Chiar și așa, terenul l-am mărunțit conștiincios cu freza motocultorului și pomii s-au prins în marea lor majoritate, dar au avut creșteri mai mici decât cei plantați prima dată.

Nu am renunțat la mocirlire, nici măcar pentru pomii scoși cu pământ. Am înmuiat rădăcinile în amestecul de apă, pământ și bălegar crud de vacă în care am adăugat și puțin Razormin, stimulator de înrădăcinare.

Dacă pentru cireșii plantați în februarie nu a fost nevoie să-i mai ud, pe cei plantați în martie i-am udat cu furtunul. Udarea, chiar dacă terenul este umed, are rolul de a așeza mai bine solul pe lângă rădăcini.

Zilele următoate plantării, după udare, am mai jucat încă o dată pământul pe lângă pomi, pentru un contact mai intim al solului cu rădăcinile.

Ultima lucrare a fost adăugarea protecțiilor împotriva iepurilor.

 

Aventura mea cu plantarea creșterea cireșilor din sâmburi a fost pe de-o parte și ca să îmi demonstrez că se pot planta cireși cu prinderi maxime chiar și pe soluri argiloase.

Am mai plantat cireși cumpărați în alți ani, dar care s-au uscat. Au fost verzi câteva luni, au avut creșteri slabe, apoi s-au uscat când a venit căldura. Vorba e că portaltoii folosiți în pepiniere sunt mai sensibili la condițiie de sol, tolerează mai greu solurile grele, dar problemele nu se termina aici. Dacă pomii sunt deshidratați, după săptămâni întregi petrecute în condiții improprii până când ajung să fie plantați, șansele de prindere scad.

Mai urmează un hop, altoirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *