Semințe în dar pentru propria ta școală de puieți!

Am început din primăvară să lucrez la un site nou pentru promovarea măsurilor de finanțare a împăduririlor pe primaimpadurire.ro. Între timp mi-am dat seama că sunt foarte multe persoane care și-ar dori să pună în valoare diverse parcele de teren pe care le dețin, dar nu au fondurile necesare acoperirii investiției până la decontarea cheltuielilor de către stat. Nu este o situație fără ieșire, creditele sunt o soluție în acest caz, dar mai e ceva cu ce cred că eu că aș putea ajuta.

Plecând de la pasiunea de a crește puieți din sâmburi și semințe, din 2014 și până acum am reușit să produc singur, fără să am studii de specialitate, suficienți puieți astfel încât să plantez pomi pe toate parcelele de teren pe care aveam, ba chiar am mai și cumpărat. Anul acesta am reușit să înscriu în agricultură ecologică toate cele 6 hectare de livezi pe care le-am crescut în mare parte plecând de la sâmburi și semințe.

Din punct de vedere financiar, subvențiile pentru livezi ecologice sunt similare cu cele care se vor da pentru pădurile nou înființate:

  • Pentru ecologic sunt sume fixe care se dau în fiecare an: 620 euro/ha/an în primii 3 ani (de conversie) și 442 €/ha/an în anii următori conversiei, când deja puteți vinde produse certificate ecologic.
  • Pentru pădurile nou înființate, subvențiile vor fi de 456 euro/ha/an timp de 20 de ani.

În concluzie, dacă nu aveți bani, dar sunteți tineri cu putere de muncă, vă recomand să dați o șansă unei pasiuni noi, de a crește puieți din semințe. Decideți singuri ce faceți cu ei. Fie îi altoiți și faceți o livadă, fie îi folosiți în împăduriri, dacă vorbim de specii forestiere.

Am strâns anul acesta suficient de mulți sâmburi de cireșe sălbatice și semințe de păr sălbatic încât să pot oferi și altor persoane care doresc să învețe cum să-i convingă să germineze și mai târziu poate chiar să-i altoiască sau să-i planteze la marginea unei păduri, încurajând astfel biodiversitatea.

Dacă doriți să primiți un pachețel cu aprox. 50 de sâmburi de cireșe sălbatice și 50 de semințe de păr sălbatic, încercați să treceți peste motanii din poză și completați formularul următor.

Iți și Biți, epuizați după ajutorul dat la împachetarea sâmburilor
Iți și Biți, epuizați după ajutorul dat la împachetarea sâmburilor

  • Adresa completă, vă rog, inclusiv cod poștal.
  • Povestește-mi despre pasiunile tale sau ce îți dorești să faci cu semințele.
  • Din respect pentru angajații poștei, faceți un efort și cautați-l dacă nu îl știți.

.

6 răspunsuri la “Semințe în dar pentru propria ta școală de puieți!

  1. Din ce am citit, pomii cu portaltoi pe salbatic/franc au o perioada mult mai mare intre altoire si intrarea pe rod. Puteti sa ne spuneti care e experienta dvs in ce priveste rodirea? Merci!

    1. Am pomi pe portaltoi sălbatic care au rodit în al doilea an de la plantare. Nu e o regulă. O fi mai mare dacă așa se zice, dar nu mult mai mare.

      1. Multumesc pentru raspuns!

        Ati putea fi mai specific? Din ce am vazut, in 2014 ati altoit 100 meri (cel putin). Aveti idee cam cati au supravietuit si cam dupa cat timp au intrat pe rod semnificativ? Am trecut prin aproape toate postarile site-ului de vreo 4…5 ori dar n-am vazut poze cu pomi mai vigurosi (asa cum ma astept sa fie unii pomi de 6…7 ani). Poate postati un articol/poze cu evolutia pe termen lung a puietilor plantati – sper ca nu le-au venit iepurii de hac la toti!

        Si as mai avea o intrebare – cum pastrati semintele si samburii din momentul recoltarii pana la stratificare? Pentru visin e clar – se stratifica samburii imediat dupa recoltare; dar pentru seminte (mar, par,etc) si samburii de cires ce faceti? Le/ii uscati si apoi le/ii tineti la rece si intuneric (beci) uscate/uscati pana la stratificare? In pungi de hartie/plastic, in cutii ermetice?

        Multumesc anticipat!

  2. buna ziua,m-ati putea ajuta si pe mine cu niste seminte??
    as primi cu mult mult drag si de par salbatic si de mar,si de cires salbatic!
    eu nu ii vreau pentru portaltoi,ci pentru fructele lor,de care am nevoie pentru boli 😔.
    am cautat prin zona dar…cine are-poate- pe teren, nu sunt dispusi sa dea.
    am cautat si cateva de castan comestibil,de dud,corn…
    am tot intrebat pana…am renuntat.

    multumesc si o zi frumoasa va doresc.

    1. Anul ăsta nu s-au făcut nici perele, nici cireșele în zonă, din cauza brumei. Nu am mai strâns. Prunele s-au făcut, dar nu am oprit sâmburi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *