Am scris în postul anterior cum am pregătit semințele și sâmburii pentru stratificare prin înmuierea lor în apă calda timp de 2-3 zile. La finalul acestei perioade, semințele sunt gata pentru stratificare, o etapa absolut necesară pentru foarte multe specii de pomi, ale caror seminte nu germinează dacă nu au trecut printr-o perioada de transformari cimice, similare celor care au loc în natură, sub zapadă, pe parcursul iernii.
După ce le-am ținut în apă caldă câteva zile, am observat două-trei lucruri care merită notate. Semințele de gutui au eliberat o substanță gelationasă despre care am aflat mai târziu, căutând pe net, că este de fapt pectină. Gospodinele care fac peltea din cotoarele și cojile de gutui știu mai bine. Dacă doriți, o puteți păstra și folosi pentru diverse tratamente naturiste. Eu am spalat-o ca sa poată respira semințele.
„Gutuile conțin pectină, o fibră solubilă nedigerabilă, care stabilizează și mentine activitatea tractului intestinal și a florei bacteriene. Pectina funcționeaza ca un puternic antioxidant, micșorand nivelul de colesterol din circuitul sangvin, și inhibând absorbția de grasimi în corp.”
Nucile, după ce au fost ținute în apă caldă, au slăbit sudura între cele doua jumatați de coaja atât de mult încat puteau fi dezlipite cu mana apasând ușor pe lateralul lor. Se aude un „poc” atunci când jumatățile se desfac. Totuși, le-am lăsat nedesfăcute.
Pentru stratificarea semințelor, pe cele mai mici, care nu ocupă mult spațiu, le-am ținut în firigider. Am măsurat și temperatura, pentru orice eventualitate. Cu termostatul frigiderului setat pe nivelul minim de răcire, temperatura este de 3-4 grade Celsius, exact de cât este nevoie pentru ca semințele să germineze. Pe lângă temperatură, e important ca umiditatea sa fie corespunzatoare și să nu se piardă în timp. Semințele vor sta la stratificare cel puțin o luna de zile.
Pentru crearea condițiilor optime am pus semințele de pere și gutui în caserole care se închid ermetic, între două prosoape de hârtie umezite în apă și apoi stoarse, astfel încât să nu curgă apa din ele sau să se facă baltoacă de apa în caserolă. Semințele respiră și ele.
Sâmburii de caise și de migdale, fiind mai mari, i-am pus în nisip, în același tip de caserolă. La fel și semințele de mere, fiind mai multe, le-am pus la stratificat în nisip, pe mai multe straturi. Ca să vă asigurați că umiditatea nisipului este potrivită, luați un pumn de nisip în mână, strângeți-l și apoi eliberați-l. Dacă nisipul ramâne grupat în forma dată de strânsura pumnului, atunci e totul OK. Nu trebuie să fie nici prea ud încât să inunde semințele din partea de jos a vasului, dar nici uscat.
Înca ceva. Ca sa fiu consecvent cu ceea ce am citit și eu, la rândul meu, pe net, vorbim despre nisip de râu, care trebuie spălat înainte de utilizare. L-au spălat apele râului, corect, dar cred că cei care recomandă să fie spalat înainte o fac, printre altele, și pentru a se asigura că granulația nisipului este suficient de mare încât semințele pot să respire. Spălătura elimină particulele fine de nisip.
În imaginea anterioară, sâmburii de caise sunt cei mai deschisi la culoare, ceilalți, mai inchiși, sunt de migdale. Am pus semințele în două straturi suprapuse, cu nisip între ele, cu straturi mai groase de nisip jos și sus.
Am spart samburii și am pus la stratificat doar miezul lor pentru ca sunt ceva mai vechi și s-ar putea să nu aibă forța să spargă învelișul dur. Am folosit pentru asta o menghină. Strânși din lateral, sâmburii plesnesc imediat. Cu ciocanul aș fi riscat să deteriorez miezul sâmburilor.
Alunele le-am spart și pe ele folosind tot menghina, dar acum, dacă mă gândesc mai bine, cred că le-am expus mai mult decât trebuia mucegaiului și altor dăunatori.
Un alt soi de nuci, mai mici și mai multe decat cele din imaginea anterioara, le-am pus la stratificat în nisip. Pentru că am două beciuri, am zis să încerc să văd unde o duc mai bine. Într-unul din ele temperatura este cu câteva grade mai ridicată, fiind situat sub o camera încalzită iarna.
Acum le acoperim cu un alt strat de nisip și așteptam să încolțească. Dupa 4-5 saptamani ar trebui sa apara primii colti.
Imi cer scuze nu am inteles prea bine. Samburii se pun in apa calduta timp de 2 sau 3 zile dupa care putem sa I-i punem in pamant?
intre timp se mai umezesc? Sau se lasa in caserola cu capacul pus.
Va multumesc.
Nu se pun in pamant, se pun la stratificat. Asta inseamna ca trebuie tinute semintele intr-un mediu umed la 3-4 grade Celsius, intr-un beci, peste iarna, sau la frigider in compartimentul pentru legume si fructe.
Deci nu in pamant, la frigider. Trebuie sa stea acolo vreo 3 saptamani, pana cand vor incepe sa incolteasca. Nu ai de ce sa mai umezesti daca caserola are capac. Citeste cu atentie mai sus, am scris cum poti obtine umiditatea corecta cu ajutorul a doua servetele sau in nisip.
Salutare! Poti trimite te rog niste poze cu rezultatul pe care l-ai avut in urma stratificarii?
Vezi articolele urmatoare. Am pus poze:)
Am un cais de 3 ani pus de mine din samanta. Are 50cm.
Cum se face altoirea ?
Pot sa-l las nealtoit?
Face fructe cand va fi mai mare daca nu-l altoiesc?
Aveți șanse să facă, îl puteți aștepta câțiva ani, iar dacă nu merge să altoiți pe șarpante cu soiuri diferite, cu înfloriri și mai timpuri și mai târzii.
Bună ziua, am citit articolul dumneavoastră, foarte interesant.
Am o întrebare, la fel se procedează și la măr?
Am un măr de vară cu fructe foarte aromate, as dori sa-l înmulțesc!
Buna, eu am pus la germinate, direct in servetele umed seminte de mar in 5 zile au geeminat la temperatura camerei (februarie) i-am pus in ghivece cu pamant, in luna iunie l-am altoit, iar acum in August, lastarul (care sa prins are 25 de centimetri
Am o întrebare după ce încolțesc ai mut un pământ? Sau mai trebuie lăsați?
Îi mutați în recipiente mai mari, dacă nu sunt afară, ca să aibă loc rădăcinile, pe măsură ce cresc.
Salut am o întrebare,cum ar fi mai bine ptr.semințele de afin canadian Saskatoon Berry,cum ar fi mai corect sa le germinez?Mersi anticipat.
WOW!
Initiativa ta este nemaipomenita! Sper sa ai mult, mult succes! Eu una nu am avut; cel putin nu integral. Am seminte de la mai multe soiuri de pere (Bosc, Anjou) care au refuzat sa germineze. Sâmburii de caise si de nectarine mi s-au dezintegrat.
Singurele seminte cu care ma pot lauda sunt cele de lamaie si de grapefruit. Mi-au germinat frumos si acum am plantute de 10 cm, cu radacina de 20 cm. Kiwi mi-a germinat, dar a fost prea cald in casa si s-a uscat (o sa mai pun, nu ma las!)
Cu avocado am avut cel mai mare succes. Din iarna pana acum am 3 plantute, cea mai mare avand 32 cm. Sper sa existe printre cele 3 si o „domnisoara”, pentru ca eu imi doresc si fructe. Am plantat si ananas (nu din seminte, ci din frunze); deocamdata ii merge bine, te tin la curent.
Madalina, ai tinut semintele la rece? De ce crezi ca n-au germinat?
Nu le-am tinut la rece, ci la cald, cum vazusem pe Youtube.com. Dupa ce am citit postul tau le-am udat si le-am dat la rece.
Buna, eu am pus la germinate, direct in servetele umed seminte de mar in 5 zile au geeminat la temperatura camerei (februarie) i-am pus in ghivece cu pamant, in luna iunie l-am altoit, iar acum in August, lastarul (care sa prins are 25 de centimetri
Planta de avocado se taie in momentul in care ajunge la 30 cm. In acest mod copacelul se dezvolta mai frumos. Am gasit pe net acest sfat si sunt multumit de felul cum s-a dezvoltat.
Eu am avut mai multi samburi de nectarini pe care i-am strans , apoi sotul i-a pus direct in pamant …era prin noiembrie .. i-a pus la mai putin de 10 cm adancime …. dupa cativa ani 2-3 ani copacii erau sanatosi si inalti ….fac fructe mici inca sunt tineri ….
Nectarinele le-am luat de la kaufland si erau foarte mari ..frumoase …din care facusem gemuri
Ceau Madalina, sunt interesat de platarea grapefruit’ului. M-ai putea indruma te rog?
Jos palaria.Un articol detaliat din care poti invata.
Foarte bine ionut. Ma ajuta enorm acest articol, insa o sa mai am nevoie de niste detalii. Mult succes in continuare
Interesant articol. Ce nu am inteles este momentul stratificarii. Toate semintele se pun la stratificat toamna ?
Unele se pun mai din timp, de la inceputul iernii, altele e suficient cu 30 de zile inainte de plantare. O sa scriu un articol nou si o sa dau info mai multe.
buna !multumesc pentru mesaj,
m_ar interesa seminte de DAPHINdaca are cineva,
multumesc!
este foarte frumoasa actiunea
pe curand!
Am si eu o intrebare. Stie cineva daca la Ștefan cel Mare Arges merge sa pun puieti? Pwp ast.raspuns
Merge, cum sa nu mearga 🙂
Cu samburi de piersici ai incercat? Mersi
Piersici nu, doar cu caise am incercat anul trecut. A mers binisor.
Vreau sa seman niste nuci si datorita conditiilor nu am apucat sa le seman din toamna asta. Nucile le pui la stratificat din toamna sau in ce perioada a anului? Daca le pui la stratificat in nisip le mai ti si la apa calda anterior? Cat timp le ti in nisip si in ce perioada le pui in pamant?(dupa ce incoltesc sau inainte de incoltire?)
Le puteti pune acum la stratifica, nu strica nici un dush cald inainte. Le tineti in nisipi pana cand se face afara bine de plantat, daca se repecta temperatura de stratificare o sa va incolteasca pana in primavara.
buna,
scuze ca multumesc atit de tarziu dar am fost mereu pe drumuri!!
am primit semintele si tocmai sint pe cale sa urmez instructiunile si sper sa reusesc!
iti doresc un an nou linistit si bun,
mihaela
Salut! Am pus niste samburi de corcodus la inmuiat dupa care îi voi pune la stratificat in nisip, dupa cat timp crezi ca vor germina? Acum 2 saptamani am pus seminte de par intr-o caserola intre 2 servetele umede, dupa care le-am pus la temperatura camerei unde sunt in jur de 20 grade, dupa o saptamana a incoltit una din 20 . De atunci nu a mai germinat nici macar una. Vazand materialul tau cred am gresit nepunandu-le
temperatura de 3 grade
Salut! Mai am o intrebare! Care este rata de germinare in randul samburilor de cires, dupa experienta ta? Multumesc!
Nu stiu sa zic, destul de mare incat sa nu iti pui problema 🙂
Se baga in apa calda la 50 grade Celsius si se tin 2-3 zile, adica tre sa am temepratura de 50 grade celsius pe tata aceasta perioada de 2-3 zile sa inteleg? sau doar cand le introduc?
in calitate de proaspat pensionar imi doresc foarte mult sa-mi insusesc cat mai multe cunostiintele teoretice si practice de ingriji o livada de pomi fructifieri mixta
Buna ziua,
Kiar merge, au incoltit si nucile si semintele de mere, cam in acelasi timp.
sooper.
Multumesc de informatii
Flavius
Am castani de un an din castane germinate trebuie altoiți sau nu castanele leam cumpărat din magazin
Am tratat conform posturilor anterioare 10 de nuci mari. 10 le-am pus direct in pamant bilonat in toamna, iar 10 le-am tinut la frigider si am incercat sa le seaman in pamant acum . Din cel 10 de la frigider, doar 2 mai sunt vii, restul sunt mugegaite complet inauntru. Oare ce -sa intamplat?
Samburii de caise i-ai acoperit cu nisip s-au iai lasat la suprafata ?
Buna seara. Am primit semintele si deja m-am apucat de treaba. Le-am pus la stratificat in nisip si le-am depus in beci. Sper sa ca peste cateva saptamani sa am deja ceva rezultate 🙂 Va multumesc pentru aceasta sansa si o sa va tin la curent in continuare.
Buna. Imi puteti spune va rog cum sa pun nucile pecan si migdalele la stratificat? Sa le sparg coaja sau sa le las in coaja?
Salut,
Multumita sfaturilor lui Ionut am reusit stratific cu succes samburi de prun, piersic si migdal.
Samburii de migdale au fost sparti cu grija sa nu afectez miezul.
Nucile nu au dat niciun semn pana acum, le mai las la frigider.
Mult succes!
am incercat doua metode de incoltire a nucilor si au dat roade una este;am pus nucile intr-o galeata si am pus apa calda peste ele apa asa cat sa poti tine mana in ea si am tot repetat operatiunea pana nucile s-au deslipit si pana aici a fost fiind-ca le-am pus in pamant. -si a doua metoda a fost ;am tinut nucile iar in apa calda vreo trei zile dupa care le-am pus intro galeata cu nisip umed asta prin 15 ianuarie si le-am tinut la caldura iar acum cind m-am uitat la ele o parte din ele aveau un (lastar) de 3 cm si o parte erau deslipite gata sa iasa lastaru din ele asa ca daca va plac experimentele incercati
pentru NUCI. Cel mai simplu si garantat 100%.
Procedura: in ianuarie
1) intr-o ladita de plastic puneti un strat mai gros de rumegus , apoi puneti un strat de nuci , apoi un strat gros de rumegus.
2)-puneti ladita in apa adinca pana la suprafata fumegusului ( in vana) ca rumegusul sa se imbibe foarte bine cu apa
3)- lasati-o vreo 3-4 zile , in apa
4)- apoi lasati ladita la scurs, sa se scurga apa
6)-depozitati ladita unde aveti loc (pivnita , balcon inchis,etc)
7) daca constatati ca rumegusul s-a uscat ….mai stropiti cu apa
in martie veti avea o padure de nuci frumosi
se planeaza doar prin mai cand pamantul e cald.
Incercati , garantez reusita.
Deci …la treaba.
Scieti cum v-a mers…
E greu sa gasesti vasul unde scufunzi ladita. nu e mai simplu sa inmoi separat rumegusul in o galeata si nucile in alt vas?
Pomi germinati din seminte trebuie altoiți sau nu
Si da și nu. Unele specii păstrează caracteristicile mai mult decât altele.
Dac se pune acum primavara un mar sau o para in pamant , iasa ceva?
Ssamburii de prun sau corcodus unde se pastreaza pana primavara?
Cum deosebim masculul de femela la catina. . Masculul face si el fructe?
Fizic e greu de deosebit. Masculul e mai „bine crescut” si NU face fructe. Fructe fac doar femelele POLENIZATE DE MASCUL.
toti puietii rasariti din samburi vor fi roditori ? adica vor face fructe ? nu trebuiesc altoiti ?
roditori da, dar nu sunt garantate fructele ca cele din care au iesit.
Apropo de seminte de piersici,vecinul meu are un piersic,a fost total neglijat,asta-i stilul lui,la care amurit altoiul.A dat din poirtaltoi si momentan are un pom sanatos,pe rod.Am cautat dupa caracteristicile fructelor exceptionale pe care l-e face,este Champion.A fost folosit portaltoi franc.Deci este posibil sa iasa fructe f. valoroase si din saminta.Am si adunat si semanat simburi de acolo,A iesit cel putin 85%,cu o mica abatere de la ce am citit,eu le-am semanat toamna,desigur dupa uscare,inbaiere in apa calduta 3 zile si stratificare in nisip umed in frigider pana in octombrie le-am semanat.Singurul inconvenient a fost sa le scot din buruieni dupa ce au rasarit.Incercati merita.Totasa amprocerdat si cu seminte de corcoduse,mi-a rasarit enervant de des,mi-e mila sa le raresc.
Eu
Puteti sa fiti mai explicita va rog!!!
Stie cineva,unde putem cataloga moacrele,cel putin asa i se spune in banat.Dupa mine sint un fel de visin inobilat,este mai mare si mai putin acrisor.Se poate folosi pentru portaltoi la cires?
Bună,
Ce facem dacă semințele, de exemplu cele de cireș, puse la stratificat în caserole, la frigider, după modelul de mai sus, prezintă mucegai( unele dintre ele) ?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns și te felicit pentru muncă și pasiunea ta!
Toate cele bune!
Buna aa germinat samburele de nectarina cam 2 cm si sa uscat capul cu 2 frunze daca ma ajuta si pe mn care.va va rog.ee in pamant.
Salut ,vreau sa pun si eu la stratificat niste alune ,si aveam de gand sa le pun in beci …dar acolo nu prea are lumina ..crede.ti ca ii va afecta in vreun fel din cauza luminii?
la stratificat nu au nevoie de lumina, sunt acoperite oricum
pentru NUCI. Cel mai simplu si garantat 100%.
Procedura: in ianuarie
1) intr-o ladita de plastic puneti un strat mai gros de rumegus , apoi puneti un strat de nuci , apoi un strat gros de rumegus.
2)-puneti ladita in apa adinca pana la suprafata fumegusului ( in vana) ca rumegusul sa se imbibe foarte bine cu apa
3)- lasati-o vreo 3-4 zile , in apa
4)- apoi lasati ladita la scurs, sa se scurga apa
6)-depozitati ladita unde aveti loc (pivnita , balcon inchis,etc)
7) daca constatati ca rumegusul s-a uscat ….mai stropiti cu apa
in martie veti avea o padure de nuci frumosi
se planeaza doar prin mai cand pamantul e cald.
Incercati , garantez reusita.
Deci …la treaba.
Scieti cum v-a mers…
Buna ziua,
As dori cateva sfaturi pentru inmultirea prin germinarea semintelor la zmeur, capsuni, mur, coacaz.
Multumesc,
Buna seara, doresc infiintarea unei plantatii de nuci si nu stim ce metoda sa folosim, puteti sa-mi spuneti la ce adancime se pun nucile dupa ce sau tinut in apa calda? Ar fi mai indicatvsa cumparam puieti?
Depinde pe e suprafata vreti sa facei livada si ce puteti suporta mai bine, costurile sau intarzirile. Nucile le puteti planta la cativa la centimetri adancime.
pentru NUCI. Cel mai simplu si garantat 100%.
Procedura: in ianuarie
1) intr-o ladita de plastic puneti un strat mai gros de rumegus , apoi puneti un strat de nuci , apoi un strat gros de rumegus.
2)-puneti ladita in apa adinca pana la suprafata fumegusului ( in vana) ca rumegusul sa se imbibe foarte bine cu apa
3)- lasati-o vreo 3-4 zile , in apa
4)- apoi lasati ladita la scurs, sa se scurga apa
6)-depozitati ladita unde aveti loc (pivnita , balcon inchis,etc)
7) daca constatati ca rumegusul s-a uscat ….mai stropiti cu apa
in martie veti avea o padure de nuci frumosi
se planeaza doar prin mai cand pamantul e cald.
Incercati , garantez reusita.
Deci …la treaba.
Scieti cum v-a mers…
Am plantat doi puieti de migdal,( cel de la care am cumparat a spus ca e mascul si femela) dar unul s-a uscat iar celalalt a crescut mare si frumos,face flori primavara dar nu apuca sa faca fructe fiindca se usuca. Acu intrbarea mea este: De unde pot eu afla ce pom a ramas in viata ( e femela sau masculul) fiindca stiu ca e obligatoriu sa fie un mascul si o femela pentru a avea fructe. Multumesc anticipat.
Nu stiu sa va zic, nu am avut niciodata migdali. Sigur gasiti pe net informatia.
Cumpara inca o pereche de migdali.
Buna seara
Am comandat online niste seminte de mure , zmeur si capsuni . Ma puteti ajuta cu ceva sfaturi despre cum sa le pun la germinat ? Citeam undeva ca semintele de mure se introduc la congelator (-18 grade) timp de 48-72 ore. Asa o fi ?
Nu stiu, nu am auzit despre tratamente asa severe.
Tot asa in servetel umed ar trebuii sa dea rezultate
Doar in servetel umed pus intro punguta si in lada de fructe din frigider
Cand apare urmatorul articol?
Pe ce subiect?
Buna ziua,
Am aplicat metoda dumneavoastra pentru niste samburi de cais si cativa au incoltit la frigider. Cat ii mai las acolo pana ii plantez in pamant?
Daca au incoltit nu-i mai lasati.
Buna seara , am pus si eu nuci la incoltit pe data de 20 feb , le-am pus in nisip intr-un beci si inainte le-am lasat in apa calda timp de 2 zile , as vrea sa stiu e in regula ca le-am pus in aceasta data ? , nucile ininainte de asta au fost puse intr-un sac cu gauri , si au fost culese in toamna
Buna.Am pus si eu din data de 7 mai niste samburi de mere la frigider intr-o caserola de la margarina,ca alta nu mai aveam,la fund am pus 2 straturi de servetele umede peste am pus samburi iar peste samburi am mai pus un strat de servetel umed si am pus si capacul.Are ceva daca peste samburi am pus acel servetel si ca nu poate intra lumina decat atunci cand se deschide frigiderul,nici atunci prea ulta!Multumesc.
multa*
Nu au nevoie de lumina in faza de germinare
Dacă semințele sânt încă crude se pot face aceste operațiuni sau trebuiesc uscate total înainte?
Salut, în primăvara am pus câteva nuci în apa calda si dupa aceea le-am pus in pamant. 50% din ele au răsărit și sunt puieții foarte frumoși. Întrebarea mea este daca pot face acelasi lucru cu samburii de alun, prun sau cais? fără sa le mai pun la stratificat răsar?
Am apus la stratificat cireşe, vişine, caise, piersici, mere şi pruni acum două săptămâni(19.07.2016), dar cred că m-am grăbit. Ar trebui să le pun în pământ cam în octombrie(vreau să le ţin în casă până în primăvară).Credeţi că am şanse să am ceva puieţi în primăvară?
Daca e tineti la 2-3 grade Celsius cred ca nu va incoltesc pana in primavara.
Bună! !! Sunt Jassmy.Am citit ce ai scris și vreau sa mă apuc și eu…
Vreau sa încerc cu sâmburi de măr, par,portocala. Ai încercat cu mer?
Am incercat, apar si in articol
Eu nu-mi bat capul cu seminte. Am tăiat câte un pom bătrân din fiecare specie si am materialpentru altoi.ma interesează cum se obținut pomii columNari.
Cum ati procedat cu materialul pentru altoi din copacii batrani?
Va multumesc
N-am prea luat altoi din copaci batrani, nu m-am lovit de problema asta.
Buna ziua! Pentru semintele de Gingko Biloba sunt valabile informatiile de la nuc? E nevoie sa le tin in apa ?
Ce rasare din seminte Trebuie si altoit altfel e munca in zadar.
buna ziua am niste samburi de pruna si vreau sa stiu daca metodele pe care le-ati amintit da randament si in cazul acestora . daca ar mai fi ceva de adaugat tare as fi bucuros sa ma ajutati cu un mic sfat ! va multumesc o zi buna !
Dau rezultate, clar
Buna ziu.Imi puteti spune cum ati procedat cu samburii de pruna? Vreau si eu sa incerc. Daca le pun acum ,in septembrie la germinat,cand trebuie plantati? trebiue sparti samburii inainte de a-i pune la germinat? Multumesc mult.
Saalut.ca sa obtii marul cu pricina..ar fi bine sa sadesti un mar sălbatic in grădina. .apoi in el sa altoiesti mugure din marul tau.Succes.poti face cativa pomi deodată. .
Buna am nevoie de ajutor .nu am plantat niciodată si sunt total nepriceput.dar am descoperit cît de mult imi plac fructele de lotus.am primit de la mai mulți fermieri fructe din diferiți pomi ,am adunat o multime de simburi.am teren destul de mare si ma gîndesc la o livadă de lotus.cum si ce trebuie sa fac pt. Realizarea ei.va multumesc
Dacă am sâmburi noi, de la fructe din supermarket, mai e nevoie sa trec prin aceste etape? Pun la frigider cu putina apa sau direct în pământ?
Nuci – la germanat ! Cel mai simplu. In ianuarie pui intr-o lada de plastic (cele de la fructe) un strat de rumegusi-de 2 degete – un strat de nuci -apoi iar un strat de rumegusi. Apoi iai ladita si o scufunzi in apa (intr-o vanita) .O lasi pana se imbiba bine cu apa (o zi,doua). O scoti din apa ,o lasi la scurs. Apoi ladita o depozitezi in pivnita ,, balcon inchis, casa scarilor,etc. Se mai stopeste cu apa ,daca se constata ca s-a prea uscat rumegusul in partea de deasupra .Eu am pus un ziar peste ladita , dar nu pe suprafata rumegusului.In martie veti avea la nuci …o gramada.
Buna, am urmat procedura de mai sus (apa calda apoi frigider 2 sapr – deocamdata) pentru samburi de KAKI si au inceput sa le iasa o micuta mustacioara. Cat ii mai tin in frigider si ce ar trebui sa fac ulterior? Plantez in ghiveci si ud ca pe orice plantuta? Sunt la prima experienta de acest gen.
Multumesc mult!!!
Cum se poate creste pomul TEI din seminte ,
Am un migdal de 4,5 ani si anul acesta a facut niste matisori nu flori, care-im problema ? Este mascul sau femela ? si ce inseamna ?
Migdalul nu face mîțișori. Pesemne este un alun.