Am ales locul de plantare al puieților

Am fost ieri cu tatăl meu într-o mica plimbare până la o poiană căreia noi îi spunem „la Iepuran”. El mai mult ca să vadă în ce stare e fânul pentru cosit, eu mai mult ca să fac poze și să vă arăt unde am de gând să plantez puieții, când s-or face puțin mai mari. Ne-a apucat ploaia pe drum, așa că imaginile n-or să fie grozave.

Trecem în drumul nostru prin mici poieni cu nume ca: la prunii Paului, la via lui Iedu, la părul Beleagăi, la moșmoni. Nu mai sunt acolo nici pruni, nici vie, nici părul și nici moșmoni, dar numele celor care i-au plantat a rămas pentru cine știe cât timp de acum înainte.

Iepuran
Iepuranul pe ploaie

Iepuranul, poiana care se vede în centrul pozei, presarată cu câțiva pomi bătrâni, e o parte din moștenirea rămasă de la strabunicul Dumitru. Pomii plantați de el sunt în mare parte pruni, plus câteva pâlcuri de meri și peri.

În primul an după revoluție aveam 6 ani. N-am mai vrut să mă duc în ultimul trimestru la grădinița și am preferat să îmi încep vacanța aici, împreună cu bunica, cațelul Tambur și o turmă de viței. Noaptea dormeam lângă țarcul vițeilor, într-o cabană de tablă de genul celor pe care le vedeți pe lângă șantierele de construcții. Când s-a terminat anul școlar au venit și sora și fratele mai mare și am stat acolo până la sfârșitul verii. Au urmat și alte veri în care duceam vitele dimineața și ne întorceam cu ele seara acasă, fără să mai înoptăm cu ele în poiană. Foarte multe amintiri din copilaria mea sunt din poiana asta și cred că vor urma și altele, sper la fel de frumoase.

Poate cea mai puternică amintire e cea a copacului „ăl gros” de la marginea poienii, 60-70 de metri față de cabană. Tata a încercat să-l cuprindă în brațe ca să se vadă mai bine dimensiunile în poză. Nu e altul mai gros pe la noi. E o gârniță, rudă a stejarului, care a avut norocul să își înfigă rădăcinile chiar lângă un izvor, la 3 metri de ea.

La copacul ăl gros
La copacul „ăl gros”

Chiar dacă mai cade câte o creangă uscată din ea din când în când – se văd și cioturile – gârnița e încă sănătoasă și o să mai fie mult timp de acum înainte.

Gârnița
Gârnița

Dar să revenim în livadă. Merii sunt încă foarte roditori, perii când și când..

Meri și peri
Meri și peri

… în schimb, prunii n-au mai rodit de ani buni. Nici măcar cei tineri, puși de tata după revoluție, când oamenii au început să se îndeletnicească din nou cu căzănitul. Mai în glumă, mai în serios, lipsa rodului am pus-o în timp pe seama unei gâlceve dintre bunica și fratele ei pe un rând de pruni, gâlceavă care s-a încheiat cu o furtună puternică ce a scos din rădăcini cei mai roditori pruni la vremea aceea, și de o parte și de alta a mejdinei frățești.

Prun cu licheni
Prun cu licheni

Nu prea contează acum motivul pentru care nu rodesc prunii pentru ca n-o sa pun pruni, dar dacă vă gândiți că sunt de vină lichenii care se văd în poză pe coaja prunului, nu e așa. Lichenii sunt un parteneriat între o ciupercă și o algă sau o bacterie, care funcționează când este umiditate în aer, iar când e secetă devin inactivi. Nu este o plantă parazită ca vâscul, pentru că nu se hrănește din seva pomului. Cresc la fel de bine pe crengile uscate ca și pe cele verzi.

Toți prunii sunt plini de licheni și acest lucru nu poate decât să mă bucure. Sensibilitatea lichenilor la poluare i-a făcut să fie recunoscuți ca bioindicatori care arată ca în zonă aerul este foarte curat. Am găsit info mai multe aici.

Am mai observat că iarba nu mai crește ca înainte, când mergeam cu vitele acolo.  E mai multă iarbă joasă, tot felul de plante de talie mică, iar fânul crește mai rar. Sunt și mai multi fragi.

Fragi
Fragi

Apoi mi-am adus aminte de o prezentare de pe TED.com despre reînverzirea deșerturilor „Allan Savory: How to green the world’s deserts and reverse climate change”, a cărei concluzie, care l-a transformat pe autor dintr-o persoană care ura activitatea de creștere a animalelor într-un suporter al soluțiilor pe care aceasta activitate le poate aduce, este următoarea: trebuie să imităm natura.

Vaca trebuie să pască pentru ca iarba retezată să crească în rădăcini, să adune substanțe nutritive și umezeală de la o adâncime mai mare. Vaca trebuie să culce paiele lungi de iarbă, să le joace cu cele 4 copite ale ei pentru ca microorganismele sa descompună paiele la suprafața pământului.  Ureea și ecosistemul care se creeaza în jurul bălegii de vacă sunt la fel de importante. Gândacul de bălegar a apărut chiar pe „coperta” Google anul acesta de Ziua Pământului. Este primul animal despre care aflăm că foloseşte Calea Lactee pentru a se orienta. Atenție deosebită ar trebui acordată și agriculturii „no-till”, care face același lucru, imită natura. Pomicultura n-ar trebui să facă excepție.

S-a întâmplat să trecem și pe lângă o vacă ce tocmai fătase în gospodăria ultimei case rămase în partea asta de lume, la care curentul electric a ajuns pe stâlpi de lemn abia acum câțiva ani.

Vițel abia fătat
Vițel abia fătat

Am mai stat puțin să văd cine câștigă skandenbergul dintre un stejar și doi carpeni, început cu mult timp în urmă (mai e un carpen pe partea cealaltă). Lupta e strânsă la fiecare adiere de vânt.

Skandenberg
Skandenberg

În sfârșit, am ajuns să ne astâmpărăm setea la Izvorul rece, de unde beam apă pe vremea aia. A avut întotdeauna un iz de frunze moarte, sau poate sulf, chiar dacă apa e limpede ca lacrima și deosebit de rece, deasupra stratului mai mic sau mai mare de frunze și tot felul de alge. Am luat o sticlă cu apă să o duc la analize ca să verific dacă nu cumva e și niște sulf în apă sau alte minerale. Culorile algelor ar putea fi un indicator pentru sulf (algele albe) și fier (algele roșii).

Izvorul rece
Izvorul rece

6 răspunsuri la “Am ales locul de plantare al puieților

  1. Salut, nu știu cine esti, cu ce te ocupi si ce vrei sa faci, am citit ultima ta postare si ce sa zic, parca ai povestit o mare parte din copilăria mea. Sunt câteva elemente care m-au făcut sa iti scriu aceste rânduri spre exemplu si eu mergeam in vacante cu vacile, aveam si noi poienile noastre, avem si noi livada de pruni, cu aceleași probleme între frați, pana si izvorul este cu frunze, gust si miros identic. Multumesc pentru sentimentul pe care ai reușit sa mi-l starnesti prin cele scrise de tine.

  2. Nici eu nu stiu cine esti , ce doresti , dar citesc toate postarile tale si pe moment am impresia ca nu mai traiesc in Romania , langa Rosia Montana , langa interesele cu gaze de sist … in tara in care profitul zilei de azi este mai important decat pierderea ulterioara . Se naste in mine un sentiment – sant mandru ca esti Roman .

  3. Da, si eu sunt in asentimentul celor ce au scris mai sus. Ma bucur ca esti Roman si ca esti concetateanul meu. Tot ce descrii emana mult optimism si incredere in Bine. Sper ca viata sa nu te schimbe. Mult succes si putere de munca!

  4. Ma bucur ca am avut placerea de a ne cunoaste si personal, ma bucur de activa ta impicare in ecologie si cresterea pomilor, chiar daca (inca) nu esti un specialist de renume. Sunt insa sigur ca vei fi!
    Citesc cu multa placere si interes tot ce scrii si te feicit si pentru claritatea frazelor si ortografia (aproape) impecabila – llucru rar in ziua de azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *