Mi-am luat legatrice și am făcut alți tutori pentru puieți

Am renunțat la bețele folosite anterior ca soluție provizorie pentru tutori, în favoarea unor stinghiuțe taiate la circular. Am profitat de faptul că a plouat ca să le înfig mai ușor, fără să le mai ascut.

Ca să îmi ușurez munca, și în același timp să o fac mai plăcută, mi-am cumpărat și o legatrice Stocktap. Unele magazine au lichidare de stoc în perioada asta, de toamnă, când nu se mai leagă puieții,  via, rosiile etc, deci am găsit-o la un preț bun.  Este foarte la îndemână, rapidă și ușor de utilizat. Cred că merită investiția.

Principiul de functționare este destul de simplu. Trebuie apăsat de doua ori pe mâner pentru a face o legătură, prima dată se apasă doar pe jumătate de cursă pentru a apuca fârful benzii într-un fel de clește micuț, iar la a doua apăsare, după ce banda a făcut ocolul punctului de legătură, se pune capsa și se taie banda. Imaginile din galerie sunt destul de grăitoare.

Gutuii au avut în mod special nevoie de sprijin, ținând cont că m-am hotărât să nu-i mai altoiesc, ci să îi las să crească natural. Provizoriu am legat si vișinii, deși ei nu s-au aplecat atât de tare ca gutuii. Alunii, dinte toți, au părut să se țină cel mai bine pe picioarele lor.

Gutui legați de tutori
Gutui legați de tutori
Publicat în Fără categorie

3 răspunsuri la “Mi-am luat legatrice și am făcut alți tutori pentru puieți

  1. Buna ziua,

    de unde ati luat tutorii pentru gutui?

    Societatea pentru care lucrez ar dori sa achizitioneze astfel de tutori. Insa nu gasim firme care fac astfel de tutori. Livada pe care dorim sa o infiintam este destul de mare. Am avea nevoie in jur de 25000 de buc.

    Stiti dumneavoastra vreuna?

    Cam la ce inaltime sunt tutorii?

    Multumesc
    Popescu Simona

Dă-i un răspuns lui nicu silvestru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *