Primele flori din livada de meri

O parte din meri au înflorit la doar un an după plantare, iar în toamnă am și mâncat primele mere din livadă. Soiul Florina a rodit.

Meri înfloriți primăvara 2020

Merii roși de iepurași astă vară, am explicat aici cum au făcut, i-am retezat de deasupra altoiului și i-am lăsat să se regenereze din lăstari noi. Pierd un an, dar decât să risc să continui cu ei plini de răni și să devina vulnerabili în fața bolilor, prefer să-i chem să dea iar de jos cu lăstari noi, ca la altoire.

Meri roși de iepuri

De data asta nu am mai putut să-i învelesc cu plasă de firbă de sticlă pentru ca aveau nevoie de lumină și spațiu de creștere. Cu o jumătate de metru de plasă de sârmă tip rabitz le-am asigurat protecția de iepuri. A funcționat bine, dar doar pentru iepuri, nu și pentru căprioare, care i-au așteptat imediat ce au scos capul deasupra rolei de sârmă și au ciugulit lăstarii tineri. Nu e mare tragedie pentru că se vor regenera, dar am început deja să caut soluții pentru a inchide livada astfel încât să nu mai intre căprioarele în ea. Momentan sunt doar trei fire de sârmă ghimpată care înconjoară livada. Sunt suficiente pentru vite, animale mari, dar nu și pentru căprioare. De fapt, astă primăvară chiar am avut o căprioară cu doi pui rezidenți permanenți în livadă. Am cosit târziu fânul și au avut unde se ascunde. Tâșneau din iarbă când treceam prin apropierea lor, dar se întorceau mereu.

Pământul pe lângă pomi l-am lucrat cu un motocultor Progarden BT330/G190, care are freză tractată, atașată la priza de putere. E mai ușor de mânuit decat cele cu freze în locul roților. A făcut treabă bunicică, dar încă nu imi dau seama cât de fiabil este motorul. Am avut niște probleme cu cutia de viteze, o să revin cu info despre el.

Și asta e o poză din toamnă cu o parte din merii care nu au fost retezați după atacul iepurilor. Încep să prindă formă. Nu am rămas cu multe goluri în livadă pentru ca aproape toți merii retezați de jos s-au regenerat și promit să-i prindă din urmă pe ceilalți. În goluri o să plantez niște peri primăvara asta.

Meri toamna 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *