Vrem instituirea unei scheme de ajutor de stat, „Prima livadă”, pentru înființarea de livezi noi, pe modelul schemei de finanțare a împăduririlor. Mai puțină birocrație și aprobare mai rapidă a dosarelor.
Au răsărit!
Vara trecută, mama a făcut câteva borcane de dulceață de vișine. Sâmburii i-a aruncat în vie. Probabil pentru că a fost o iarnă blândă, fără termperaturi foarte mici, sâmburii au rezistat și au răsărit în numar mare în primavara asta. Au fost în jur de 100-120 de vișini micuți.
N-am vrut să-i las acolo pentru că erau înghesuiți, iar găinile au obiceiul să intre în vie și să ciocănească tot ce e verde. Așa că am mai căutat câteva pahare de plastic, dar pentru că n-am avut de ajuns, am tăiat PET-uri luate de la un bar din apropiere, le-am găurit și am pus vișinii în ele. Așa, să se obișnuiasca de mici cu plasticul!

Evident, i-am lăsat tot afară. Le-am făcut loc lângă paharele cu semințe de mere, care au început deja să scoată capul în lume.

Puieții puși in câmp sunt deja măricei, au facut al doilea rând de frunze.
Gutuii au răsărit cel mai bine. Din 150 de semințe puse inițial la stratificat, au răsărit 80. Nu știu care e rata normală de germinare, dar eu sunt mulțumit. N-a plouat până acum, a trebuit să ud cu stropitoarea, poate unele semințe s-au oprit din germinare din cauza lipsei de apă sau poate au fost atacate de dăunatori. Oricum, e foarte bine așa!

Merii au răsărit mulți, fără numar practic, pentru că am pus mai multe semințe în pamant, mai dese. N-am stat de numarat, dar au avut o rată de germinare comparabilă cu cea a gutuilor.

In privința caișilor, ei au răsărit doar 10 din 100 de sâmburi. Erau mai vechi.

Cu perii nu am o poză, dar au ieșit și ei 10 din 50 de semințe. În schimb, iată un vișin din apropiere, în toată splendoarea.

Am avut curiozitatea să caut în pământ să vad în ce fel iși formează rădăcinile sâmburii de caise. La vișini, mere, pere și gutui am văzut că rădăcina propulsează afară cele două jumatați ale seminței (cotiledoane), care devin primele frunzulițe verzi de la baza plantei. Cotiledoanele furnizează energia inițială necesară pentru germinare.
În cazul sâmburilor de caise, cotiledoanele rămân în pământ și, după cum se vede, se pigmentează în roșu.

Nu stiu ce rost are să-ți schimbi culoarea în pământ, unde oricum e întuneric, dar probabil știu ele caisele vreun secret.
Buna ideea cu PET-urile.
Am aplicat-o si eu, bine, nu in gradina, ca nu am, ci in balcoanele din dotare.
Cu cartof dulce, tutun organic (adica fara accize si chimicale) si goji, pentru creearea rasadurilor si capsuni, pentru ca nu le trebuie mult spatiu
In PET-urile verzi de bere, toate plantele au iesit. In cele maro, toate plantele au murit. In cele de apa carbogazoasa, toate plantele au murit, in cele de apa plata, toate plantele au iesit.
Nu sunt profesionist, insa o fi vreo legatura.intre culoarea PET-ului si chimicalele care inca le degaja.
Pana la urma, nu toate sunt reciclabile.
Hmm, cred că te-ai grăbit cu concluziile. Toate sunt reciclabile. Nu cred ca e decât o coincidență, dar reia experimentul anul viitor…
trebuie neaparat toti puietii altoiti?
Nu trebuie neaparat, dar dacă altoiești poți să obți fructe mai mari, mai bune.