Primăvara într-o livadă tânără

Cred că primul lucru pe care l-am făcut în proaspăta livadă, primăvara devreme, au fost tăierile de formare a coroanei. La meri nu am avut prea mult de lucru pentru ca ei s-au condus destul de bine încă din pepinieră. În schimb, piersicii au crescut foarte stufoși și de fiecare dată când am intervenit cu foarfeca a trebuit să tai foarte mult. Acum le-am tăiat vârfurile și le-am lăsat doar 3-4-5 ramuri la bază, ca să crească deschiși spre exterior, un fel de vas ameliorat. Nu știu dacă am procedat bine în condițiile unui teren sărăcăcios și care se usucă foarte tare în a doua parte a verii. Dacă văd mai puțină frunză în ei vara pe caniculă mi se pare că sunt mai puțin sănătoși, dar o să vedem anul viitor.

Am trecut cu freza pe răstavuri pentru că puieții au fost plantați pe arătură. I-am plantat așa, toamna, pentru că am vrut să mai semănăm ceva pe răstav în primăvară, o altă cultură. Am pus lucerna, deși știu că nu se recomandă, având rădăcini foarte adânci concurează cu pomii, dar am zis că sunt încă mici si nu punem aproape de ei. Nu se recomandă nici pentru că atrag iepurii și căprioarele în livadă, toamna târziu, dar se mai pot proteja și pomii.  Am pus totuși lucerna, care nu s-a prins, a venit bruma peste ea, a avut parte și de o vară secetoasă. În fine, au scăpat pomii de concurență.

Piersic
Piersic

Cred ca prin iunie a trebuit să intrăm din nou în livadă cu sapa ca să facem curat pe lângă pomi. Cositul pe răstav l-am lăsat pe mai târziu și până la urma am reușim să cosim foarte târziu, iarbă matură, cu cotoare groase de cicoare. Știu că se cosește când iarba are vreo 30 de centimetri și se lasă pe teren, nu se recoltează, dar noi o luăm pentru vaci și preferăm să aducem bălegar. E mai complet circuitul.

Săpatul pomilor
Săpatul pomilor

1 răspuns la “Primăvara într-o livadă tânără

  1. aam peste 50 de pomi fructiferi si as vrea sa stiu daca resturile de la pasari e bun imprejurul pomilor.Cu respect EmilBurla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *