Primăvara într-o livadă tânără

Cred că primul lucru pe care l-am făcut în proaspăta livadă, primăvara devreme, au fost tăierile de formare a coroanei. La meri nu am avut prea mult de lucru pentru ca ei s-au condus destul de bine încă din pepinieră. În schimb, piersicii au crescut foarte stufoși și de fiecare dată când am intervenit cu […]

Puieții de nuc, după brumă

Dintre toți pomișorii din pepinieră, nuci au fost cei mai afectați de bruma de pe 21 mai.  Au înegrit imediat vârfetele și a trebuit să întervin cu foarfeca și să dirijez creșterea spre alți mugurași. Pe 1 iunie, anul al doilea de creștere, aratau ca în poza de mai jos. Se vede crșterea din al […]

Producerea portaltoilor de măr, din semințe

Ca şi în cazul puieţilor de gutui produşi din seminţe, merii au urmat acelaşi traseu. După stratificare şi germinare am plantat seminţele de mere în tăvi alveolare. Poate puţin prea mici pentru pomi, dar a fost ok până la urmă. Am putut produce un număr mai mare de pomişori în spaţiul protejat avut la dispoziţie. Am avut destul […]

Ninsoare de primavară, în floare

Pe 25 martie am avut ninsoare. A nins de pe la ora 4, mărunt. Mă trezisem să mai bag cateva lemne în sobiţa din solar şi am văzut primii fulgi.  Când  s-a facut lumină afară se aşternuse deja un covor alb de zapadă. Pomii, chiar şi în floare, au trecut destul de bine peste eveniment pentru ca nu […]

Puieții de gutui, din semințe

Semințele de gutui au încolțit aproape la două luni de la stratificare.  Le-am ținut în frigider și acolo au avut parte la un moment dat și de temperaturi mai joase, spre înghet, din greșeală, dar văd că au rezistat și au încolțit aproape toate. Le-am pus în pământ pe 8 martie și au început să […]

Cum se poate înmulţi vișinul prin sâmburi

După șapte luni de odihnă în nisipul umed, la începutul lunii februarie au început să crape primii sâmburi de vișine, exact cum erau programate, Am mers pe repede înainte cu construcția solarului pentru că așa devreme primăvara nu aș fi putut pune semințele încolțite direct în pământ. Mi-am făcut planul să le plantez în tăvi alveolare și […]

Salcia energetică, primul an de la plantare

Am primit astă-primavară un telefon surpriză de la doamna Mihaela Udrescu/Fundația Visul Luanei, întrebându-mă dacă sunt interesat sa cultiv salcie energetică. Zilele următoare am primit prin curier, gratuit, un colet cu butași de salcie energetică. Am aflat ulterior ca provin dintr-o ferma specializata din Dolj, care deține o pepiniera de salcie energetică de 40 de hectare. Butașii […]

Se fură și pomii din livezi, nu doar fructele

Am fost astăzi în vizită pe la pomii puși astă toamnă,  cu gândul să verific dacă a funcționat protecția anti iepuri, cu var și balegă de vacă. Nu am găsit niciunul ros, dar am avut neplăcuta surpriză să văd că aproximativ 30 de pomi au fost furați. Smulși din rădăcini, pur și simplu. S-au văzut și urmele […]

O noapte la minus șapte pentru semințele de mere

Am avut o mică întâmplare cu semințele de mere, pe care le țin la frigider, în compartimentul pentru legume. De obicei, temperatura acolo este undeva între 0 și 5 grade Celsius, dar este totuși influențată puțin și de temperatura de afară. Am avut un termometru în frigider și am verificat temperatura, era peste șapte și […]

Începe călătoria pentru alte câteva mii de semințe

Anul acesta pun din nou semințe la stratificat, că așa se nasc tradițiile, dar schimb puțin procedura ca să nu mai am surpriza să nu-mi răsară. Acum doi ani am pus cu succes semințele la stratificat pe 6 februarie – țin minte data pentru că este ziua Roșiei Montane – și le-am pus în pământ pe 20 martie, direct […]

Altoirea pomilor fructiferi. Notițe

Câteva notițe despre altoirea pomilor fructiferi extrase astă vară din câteva cărți de pomicultură. Recoltarea altoilor se face de pe pomi maturi, pe rod, nu din pomi tineri sau aflați în declin. La recoltarea ramurilor altoi,  curațirea de frunze se face imediat pentru a evita pierderea sevei prin transpirație.  Lungimea pețiolului rămas pe ramura altoi […]

Producerea portaltoilor generativi. Notițe

Câteva notițe despre producerea portaltoilor generativi extrase astă vară din câteva cărți de pomicultură. Semințele de mere și pere se extrag după ce merele au fost ținute la umbră timp de 10-12 zile în strat de 40-50 cm, având atenție să nu fermenteze. În acest timp ele își definitivează coacerea. Apoi merele și perele sunt […]

Portaltoi sălbatici și soiuri pădurețe

Mi-am luat în serios vocația de văcar vara aceasta și tot plimbând vacile din poiană în poiană, am găsit mai mulți meri și peri padureți buni pentru portaltoi. Am găsit și puieți buni de altoit, așa ca am luat briceagul de altoit cu mine. Un strabunic avea obiceiul ăsta, să altoiasca pomi pe marginea drumului. Spunea că dacă oamenii […]