Iosif, un pasionat de pomicultură și un fan al nucilor

Cu ceva timp în urmă stăteam de vorbă pe Facebook cu Iosif Terec, un alt pasionat de pomicultură, și nu înțelegeam cum poate avea atâtea preocupări interesante și în același timp să facă școala militară, facultate și masterat în inginerie mecanică, să lucreze pe tir, paramedic, să călătorească și să mai aibă timp să-și facă și o familie, toate până la 26 de ani. În timp ce vorbeam, Iosif mi-a spus că este cu soția și cele două fetițe la plaja în Italia. A refuzat titlul de Superman pe care m-am grabit să i-l acord când am auzit că a plecat în vacanță în străinatate cu copii mici, după care a ținut să menționeze că are o soție înțelegătoare.

Locuiește la oraș, dar face naveta în localitatea Bozna, la 15 km de Zalău, acolo unde și-a dezvoltat pasiunea pentru pomi și unde are o casă în renovare.

Din discuția pe care am avut-o, am înțeles că preocupările lui sunt foarte multe,  de la reparatul laptopurilor până la tâmplărie, dar, dintre toate, spune că îi pare rău că nu s-a apucat mai devreme de pomicultură, în particular de nuci.

Pasiunea lui Iosif pentru nuci a început în 2010, când o rudă apropiată a dat nucile din gospodărie la schimb pentru un litru de ulei la fiecare kilogram de nuci în coajă. S-a documentat și a aflat că nucile au o valoare foarte mare pe care noi, românii, nu o cunoaștem. În anul urmator s-a căsătorit și a luat decizia să facă o livadă de nuci, neștiind nimic despre plantat pomi, despre nuci sau despre pomicultură. S-a documentat din nou și în toamna anului 2012 a plantat 1.000 de nuci în pepinieră ca să-și producă singur materialul săditor și să aibă costuri mai mici.

Nucii lui Iosif
Nucii lui Iosif

Din cele 1.000 de nuci puse în pământ, 45% au încolțit. Nucile cele mai mici și tari, cu miezul îngropat în coajă, numite în popor pietroase, au avut cel mai mare procent de germinare, de 85% și a hotărât să le folosească drept portaltoi. A pus în pământ 4 feluri de nuci, unele chiar de 45 de grame, dar care nu au încolțit decât 2-3 din 75.

În 2013, ca să fie cu un pas înaintea timpului, a mai plantat 80 de puieti din soiul Șușița, cumpărați de la Pepiniera Cornești.

Inginer fiind, și-a confectionat și o mașina de spart nuci, care poate sparge o găleată de 16 litri de nuci într-un minut și 12 secunde. Ne-a dat și două exemple de pe Youtube, aici și aici, care seamănă cu a lui.

Tot din calitatea de inginer, ține să contrazică practica lui Relu Vișan, care a pus nucile în pământ cu vârful în jos. Iosif spune că orice obiect tinde să se rostogolească pe raza cea mai mică și, ca urmare, forma nucilor face ca în natură acestea să se găsească pe sol în poziție orizontală, cu linia fund-vârf a nucii paralelă cu solul și doar pe jumătate îngropate. Pentru mine, poziția corectă a nucilor rămâne încă un mister.

Ca sfaturi pentru plantarea nucilor, enumeră: tăierea rădăcinilor rupte; mocirlirea rădăcinilor cu un amestec de bălegar, apă și pământ; fertilizarea gropii cu gunoi de grajd sau compost; umplerea treptată a gropii și tasarea progresivă a pământului în jurul pomului. Pune accent pe faptul ca nucii trebuie așezați în groapă cu toate terminatiile radacinilor orientate obligatoriu in jos.

În 2012 a început prima dată să altoiască nuci. Printre recomandările pe care le face enumeră: să fii curat pe mâini; să nu atingi suprafețele tăiate la altoi și portaltoi; să te miști repede; să tai altoiul dintr-o singură tăiere și să îți dezinfectezi des briceagul sau unealta folosită la altoire. Metoda folosită de Iosif pentru altoirea nucilor a fost „chip budding”, care se face vara. Despre metodă găsiți mai multe pe Youtube, aici și aici.

Spune că ar fi extrem de fericit dacă români ar munci mai mult în loc să se plângă și refuză să vadă o scuză în faptul ca au puțin pământ pentru că în Italia a văzut foarte multe livezi mici, pe 10 ari de pământ.

7 răspunsuri la “Iosif, un pasionat de pomicultură și un fan al nucilor

  1. Buna ma numesc bocsan dan sunt din zalau . am citit articolu cu nucii si sunt in proect ss fac ceva asemanator si as avea nevoie de niste sfaturi inainte sa pun nuci in scoala daca se poate nr .meu de tel 0757618883 mulrumesc anticipat

  2. Domul BOZ- NA are oferta in nume. Bozul este o planta de mare ajutor, dar putin cunoscuta la noi. Am inceput sa despart in componente cuvintele, si am avut mari surprize. Nu ma ocup de agricultura, dar fratele meu vrea un nucet, pe terenul parintilor, asa ca ma intereseaza amanunte despre cultura nucului. Daca aveti de vanzare (pentru primavara) nuci, va rog sa-mi dati de stire. Spor.

    1. Buna ziua. Îmi cer scuze ca răspuns asa de târziu. Da, va pot ajuta cu nuci. Ma gasiti pe Facebook Iosif Terec

  3. Am plantat in toamna 50 de nuci de anul II si III cei de anul III sunt mai inalti intrebarea este: sa mai tai din cei de an III sau sa ii las asa? Daca ii tund dau pe rod mai repede? Multumesc anticipat.

    1. Nu intra mai repede pe rod, însă daca ii taiati vor începe sa dea lastari noi. Acest lucru e foarte benefic deoarece veti putea alege cativa lastari cu care veti forma coroana nucului. Daca doriti sa discutam mai multe aspecte, va stau la dispozitie pe Facebook cu numele Iosif Terec. Va multumesc pentru interes

  4. As vrea sa investesc ca ptr. inceput pe o suprafață mai mica de teren de plantatie de nuci.Puteti sa-mi dati informații.

Dă-i un răspuns lui terec iosif Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *