Copăcel, copăcel, te iubesc de mititel

A trecut o lună de la ultimul update și mi-am zis că e cazul să pun câteva poze cu pomișorii, care au crescut mari și frumoși. Aș avea și vreo două observații, dar mai întâi să ne bucurăm de imagini:

Pe de-a intregul, am „școlarizat” 570 de puieti, dintre care 380 de puieți pe bucata asta:

Școala de puieți
Școala de puieți

Și alți 190 de puieți de măr aici:

Școala de puieți (merii)
Școala de puieți 2 (merii)

Și acum obsrvațiile. Am întarziat prea mult mutarea puieților de măr din vasele unde au fost sădite semințele, drept pentru care nici nu se prea văd în imaginea de mai sus fără un zoom corespunzător. Semințele de mere puse direct pe teren au evoluat mult mai bine și sunt acum cu un cap mai mare decât cei din vase. Nu e niciun dezastru, probabil că vor recupera, iar de nu, macăr o sa mă învăt să altoiesc pe ei.

A doua „tragedie”, ca să zic așa, au pațit-o nucile. Din cauza ploilor foarte dese din primăvara asta, pământul a fost mai tot timpul îmbibat în apă, fără prea multă căldură, așa că nucile au putrezit, multe dintre ele încolțite fiind. Doar 6 nuci au răsărit și 40 de aluni. Dacă ar fi răsărit înainte de începerea ploilor, ar fi rezistat, dar așa, s-au dus. Nu o iau ca pe un eșec personal pentru că a fost chiar o primăvară neobișnuită, cu multe ploi. S-a întâmplat pe la noi prin comună ca unii oameni care n-au ghicit momentul semănatului să trebuiască să semene porumbii a doua oară, tot din cauza ploilor.

Poate o să am mai mult noroc cu nucii anul viitor, într-un sol mai nisipos, cu un drenaj mai bun.

P.S. Pentru publicul sub 5 ani am găsit o melodie draguță, care a și dat titlul acestui post: „Copăcel, copăcel, te iubesc de mititel

Ah, și încă una!

7 răspunsuri la “Copăcel, copăcel, te iubesc de mititel

  1. Pentru măr şi nu numai, se pot folosi portaltoi înmulţiţi prin butaşi, care se dezvoltă mult mai repede şi imprimă pomilor vigoare diferită, uniformitate pomilor, în funcţie de tipul de plantaţie dorit (intensivă, superintensivă).
    Pentru asta este bine de stiut că intr-o pepinieră trebuie să existe plante mamă portaltoi, pentru a avea din ce obţine butaşii.
    Este bine si prin seminţe, însă metoda se practică mai mult in ameliorarea plantelor, in vederea obţinerii de noi soiuri.
    Succes şi incă o dată felicitări pentru iniţiativă!

  2. Felicitari pentru ideie. Sunt sigur ca in curand initiativa ta va da roade si sincer imi pare rau ca nu am posibilitatea de a adera la idee,, lipsind-mi baza materiala ,respectiv terenul.

  3. Buna,
    si buna idee.

    Exista, din cate am inteles, cateva „banci de seminte” românesti (autohtone).
    Ar fi interesant de vazut ce exista acolo.

    Referitor la cirese, in copilarie, la Cluj, aveam un cires cu cirese mari, carnoase, galen roscate, foarte dulci si foarte aromate. Mai exista oare asa ceva ?

    Spor !

Dă-i un răspuns lui Endre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *