Conservarea mustului, fără conservanți, în pungi bag-in-box

Probabil că mulți dintre voi care aveți viță de vie pe langă casă ați cules deja strugurii, iar aplicarea sfaturilor pentru conservarea mustului va mai aștepta un an. În orice caz, cred că sunt binevenite. Mă gândesc de ceva vreme să încep un blog distinct despre conservarea fructelor și legumelor pentru iarnă, dar până atunci o să scriu aici.

Vă invit mai întâi să citiți cum am procedat anul trecut cu sucul de mere, ca sa nu trebuiască să reiau ce am scris deja acolo. Adaug  în primul rând confirmarea faptului că și mustul poate fi conservat cu succes în pungi bag-in-box.

Am cules strugurii acum o săptămână, am fiert mustul în ziua următoare și am umplut pungile la aprox. 10-15 minute după ce am dat oala jos de pe foc, deci cu lichidul încă fierbinte, pe la 80 de grade Celsius, fără niciun fel de alte substanțe adăugate. Le-am lăsat să se răcească o noapte acolo unde le-am umplut și a doua zi le-am dus în beci la răcoare. Nu sunt semne că vreuna din ele ar fermenta incă, deci operațiunea a fost un succes! Avem cu ce ne îndulci la iarnă, poate chiar și la vară. Am făcut 17 pungi de 5 litri.

Must în pungi bag-in-box
Must în pungi bag-in-box

Suportul pentru pungi pe care l-am făcut astă vară a funcționat impecabil! Dacă nu aveți uneltele să-l faceți acasă, am văzut că se găseste și în comerț. Aici e o varianta și aici alta. Aveți grijă să folosiți mânuși corespunzătoare când umpleți pungile cu lichid fierbinte.

Suport Bag in Box
Suport Bag in Box
Publicat în Fără categorie

16 răspunsuri la “Conservarea mustului, fără conservanți, în pungi bag-in-box

    1. Mi-am pus si eu problema asta. Eu asa am citit pe net, ca se pot umple si cu lichid fierbinte, pe la 80 de grade, dar acum nu stiu cu siguranta daca este perfect sanatos. Plasticul e alimentar. Oricum, eu am inteles ca pana si PET-urile daca sunt tinute in soare elibereaza substante cancerigene in lichidul din ele. Nu e vorba de acelasi tip de plastic la pungi, dar cine stie, poate are si asta problemele lui.

  1. Am baut putin must conservat acum vreo 40 de ani. Persoana care il preparase mi-a relatat ca in cca 5 litri de must a adaugat 1 litru de must fiert in stare fierbinte, care a taiat procesul de fermentatie.

          1. Inca mai am din producția de anul trecut cam un litru. Si sta bine in beci, dar sa fiu cinstit, oprirea fermentației am facut-o cu plicuri de „de oetker”. Il pastrez in baloane de sticla si pet-uri de 5 litri.Inca nu m-am aventurat- dar ma consider provocat deja- sa încerc metode naturale. As fi curios cat vor tine cele 17 pungi de must:-)

          2. Beau din ele chiar acum, dar imi e aproape imposibil sa il beau asa cum e el, e mult prea dulce. Il indoi cu apa. Eu sunt sigur ca o sa tina si la vara.

  2. In cazul asta de ce sa nu depozitezi merele (in copilarie am vazut ca taranii le pastrau acoperite cu fân in pod) – daca locuiesti la casa iti faci si iti faci un mic hambar cu fan si le depozitezi in straturi – si asa bei suc proaspat.

  3. O observație, pt cine vrea sa o ia in consideratie: pt a beneficia de calitățile sănătoase ale mustului, trebuie sa nu il distrugem prin fierbere, ori înghețare. Prin aducerea la 90 de grade ori înghețare vom distruge practic toate vitaminele, omorând astfel mustul. Daca vrem sa bem doar pt gust, atunci este in regulă sa’l fierbem sau sa inghetam. Insa, daca dorim conservarea tuturor vitaminelor, trebuie sa’l PASTEURIZAM la maxim 60 grade (citiți despre fenomenul de pasteurizare a sucului/ vinului, gasiti info pe internet). Pentru mine, cea mai buna soluție in păstrarea efectivului de substanțe active (vitamine, resveratrol etc.) este următoarea: storc strugurii, separ semintele, obțin mustul, NU il filtrez (deoarece pulpa este componenta divina), iar la 2 l must pun sucul unei lamai stoarse (este practic acidul citric, care este conservant natural). Puteți pune si mai puțin suc de lămâie, insa eu prefer sa fiu sigur si astorc o lămâie la 2 l must. Acum, după ce am amestecat bine continutul, punem sticlele la max. 2 grade in frigider sau lada frigorifica special rezervata mustului (atentie NU inghetati). Puneti sticlele de sticla (plasticul e daunator in timp) cu dop de pluta (nu împingeți la maxim dopul, in caz de mustul vrea in timp sa fermenteze cate un pic, sa poată arunca dopul si astfel sa nu bubuie sticla). Oricum, fiți siguri ca, daca adăugați suc de lămâie stoarsa si țineți la frig la max. 2 grade Celsius, veți menține mustul intr’o stare de somn, pana la recoltarea de anul viitor. Aceasta este o rețetă de la Constanța. Va salut pe toți, cu respect, de la malul marii. Alexandru

    1. va multumesc ,ptr.reteta ,de pastrare a mustului ,in starea lui proaspata ,cu adaugarea sucului de lamaie,sper sa-mi reuseasca experimentul!!

Dă-i un răspuns lui Mihai Panaite Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *